Home News Website map About site
Local time in Moldova: 17.05.2013 20:56
RORUEN

www.moldova.md Moldova
Tourist guide
Tours and excursions
Picturesque sites
Investment climate
Legislation
Opportunities
Culture
About the Republic of Moldova | Culture
Muzica este prima şi ultima mea iubire

Transcriind gîndurile maestrului înregistrate la reportofon, am avut senzaţia că trăiesc viaţa acestui artist ca pe un film, ca pe o dramă cu un final fericit. Am rîs şi am plîns, alături de copilul, adolescentul, tînărul, compozitorul celebru, omul politic, soţul, tatăl şi bunicul Eugen Doga, care a trecut prin multe încercări ale vieţii din care a ieşit învingător. Eugen Doga este un model de om dăruit de Dumnezeu cu mare talent, dar care, spre deosebire de alţii, a conştientizat faptul că talentul fără muncă se risipeşte.
Compozitorul este mîndru că s-a născut în Moldova şi nu a renunţat niciodată la această identitate, chiar şi sub cumplite vremi, dimpotrivă, i-a dat grandoare şi circulaţie internaţională. Fiind „suflet din sufletul neamului” nostru (Coşbuc a fost al doilea poet, după Eminescu, prin care a descoperit vraja limbii române), Eugen Doga a căutat să mulţumească înzecit poporului care l-a născut. S-a integrat în Europa şi în circuitul universal al valorilor încă în anul 1972, cînd, împreună cu marele regizor Emil Loteanu, a cîştigat Scoica de argint la Festivalul de film de la San Sebastian, Spania, cu filmul „Lăutarii”. A urmat în anul 1976 şi trofeul Scoica de aur, cucerit la acelaşi Festival, pentru filmul „Şatra”, capodoperă a cinematografiei din acei ani, care a făcut efectiv furori în URSS, în România şi în Occident. A fost primul film sovietic prezentat în aproape toate statele Europei, în Japonia şi SUA, muzica lui Eugen Doga fiind tirajată pe milioane de discuri. Tot în acea perioadă „Sonetul” lui Eugen Doga (scris în 1973) a fost declarat în Japonia drept cea mai frumoasă melodie a anului, iar Ronald Reagan, ceva mai tîrziu, a afirmat public că valsul lui Eugen Doga din filmul „Dulcea şi tandra mea fiară” este valsul secolului XX.
Să amintim şi de faptul că Eugen Doga face parte din cele (doar) o sută de personalităţi ale lumii declarate în anul 2000 „Om al secolului XX”. Vorbind despre recunoaşterea internaţională a talentului lui Eugen Doga, trebuie să subliniem gradul înalt la care este preţuit compozitorul nostru în Rusia, acolo unde şi-a găsit un refugiu mereu provizoriu şi mereu benefic. De altfel, în antologia editată la Sankt-Petersburg „Compozitorii sec. XX”, dintre români, au fost incluşi doar George Enescu şi Eugen Doga (ambii fiind, de fapt, moldoveni!).
Am îndrăgit muzica lui Eugen Doga încă de pe timpul cînd eram adolescentă, am simţit-o ca pe o primăvară proaspătă, ca pe o poezie cu parfum de trandafir, care te îmbată şi te înalţă în al nouălea cer, îţi dă ceea ce poeţii numesc starea de beatitudine. Deşi practic jurnalismul din anul 1990, nu am avut ocazia să-l cunosc personal pe maestru decît pe 20 mai 1998 cu ocazia solicitării unui interviu pentru emisiunea românilor de pretutindeni „Focul din vatră” de la Radio Chişinău. Poate de atîta că era la spital, nu l-am găsit pe acel Eugen Doga cunoscut tuturor, zîmbitor şi bine dispus; era foarte trist, îndurerat şi dezamăgit de tot ceea ce se întîmplă în Republica Moldova, inclusiv în Transnistria.
Nu-mi venea a crede că acest gigant al muzicii universale este un om atît de simplu, că are un suflet atît de curat şi sincer, ca de copil. Atunci am înţeles de ce muzica lui este ca apa bună de izvor. Curăţenia, limpezimea muzicii sale vin din interiorul lui. Muzica lui are chipul lui. Eugen Doga este ca un tînăr visător, care crede sincer că poate schimba lumea, o poate face mai bună, mai sublimă.

Luminiţa DUMBRĂVEANU
Articles from category "Culture"

George Malarchiuc – 75

When I got aquainted with him, he was already a very influential person, but, at the same time, independent, relative to the local authorities...



more
Andrei Mudrea

At this personal exhibition, exposed for the 55th anniversary, the artist presents the works with a prominent artistico-philosophical message...



more
Alexei Colibneac

Is one of the most gifted and productive painters of our counrty, Honoured Master of Arts, academician (since 2003)...



more
Last updated: 25.07.2007 top
Home News Website map About site
About the Republic of Moldova State Authorities Society Economy and Business Foreign Relations Resource Directory
Technical and technological administration: Special telecomunication center

Visitors’ statistic: 16957164