Svetlana Toma – la aniversare

ACTRIŢA

Soarta ei, asemeni unui basm, începe cu „a fost o dată...”. Aşadar, a fost o dată ca niciodată o elevă, Svetlana Fomiciov pe care bunul regizorul-magician Emil Loteanu a transformat-o în ... vedetă de cinema, spulberînd visul copilei de a deveni jurist. A debutat în rolul Ioanei, fiica ciobanului Iluţă din pelicula cinematografică moldovenească „Poienile roşii”. Acelaşi Loteanu a şi „rebotezat-o” în Svetlana Toma, nume sonor, cunoscut pe firmamentul cinematografic internaţional.

Despre divă s-au scris cronici, iar filmele în care s-a produs erau analizate „la microscop” de critică, care nu înceta să se minuneze de „secretul” ascensiunii tinerei actriţe, care i-a cucerit fulgerător pe cinefilii din întreaga URSS.

Bănuim că la mijloc nu există nici o taină, ci doar talentul nativ, sinceritatea şi şarmul personal, care i-au şi permis să le demonstreze tuturor că orice rol îi vine ca o mănuşă. Ea nu joacă – ea trăieşte viaţa eroinelor sale, „legenda Toma” începînd cu neuitatele „Poieni roşii” în care tînăra debutantă privea cu aceeaşi inocenţă la camera de filmat cu care un micuţ se uită la obiectivul aparatului de fotografiat.

Prestaţia Svetlanei Toma în „Poienile roşii” a fost imediat remarcată de regizorul Vengherov, care începuse la „Lenfilm” filmările „Cadavrului viu” după L. N. Tolstoi. A fost invitată pentru rolul Maşei, producîndu-se alături de nume de referinţă ale ecranului sovietic. În paralel, Emil Loteanu filma „Această clipă”, distribuind-o în rolul unei franţuzoaice-agent de legătură, rol interpretat cu brio în limba franceză.

Începînd cu „Poienile roşii”, Svetlana este prezentă în toate filmele lui Loteanu, inclusiv „Gingaşa şi tandra mea fiară”, „Ana Pavlova”, „Luceafărul” etc., constituind un talisman, dar şi un garant al succesului viitoarei pelicule. Pentru „Lăutarii” marele regizor i-a creat un rol special, distribuind-o alături de Grigore Grigoriu.

După absolvirea facultăţii de actorie a Institutului de Arte din Chişinău în 1969, Svetlana se căsătoreşte cu Oleg Lacin, colegul ei de curs, plecînd împreună la Tiraspol, acolo unde se fondase un nou teatru de tineret. Soarta îi pregăteşte o cruntă lovitură tinerei soţii şi mame. Oleg moare tragic, iar Svetlana revine la Chişinău, devenind angajată a Teatrului „A. P. Cehov”.

Tocmai în acea perioadă, regizorul Iacob Burghiu avea nevoie de o protagonistă în filmul său „Casă pentru Serafim”.

– Invit-o pe Svetlana Toma, i-a recomandat Emil Loteanu.

– În situaţia asta?... a întrebat năucit Burghiu, gîndindu-se la trauma suferită de Svetlana.

– Ea este actriţă! a exclamat imperios Loteanu, şi asta spune totul.

Anul 1975 este unul de graţie pentru Svetlana, ea dînd viaţă fulminantului rol al Radei din „Şatra” lui Loteanu, jucînd, de asemenea, şi în coproducţia sovieto-bulgară „Frăţiorul”.

Într-o bună zi i-am povestit despre scenariul comediei muzicale „Dansatorul cu aripi de înger” în regia lui Roland Vieru. „Nu dansez rău”, a zîmbit măgulitor Svetlana. A jucat atunci alături de Victor Voinicescu-Soţchi, doar că, din păcate, titlul filmului a fost schimbat, devenind „O întîmplare la festival”. Urmează succes după succes: „Oameni în ocean”, „Taina carnetului de notiţe” ş.a.m.d. Revista „Sovietski ecran” o desemnează actriţa anului. O reîntîlnim în „Suspectul” lui Bădicheanu şi în „Vreau să cînt” de Jereghi. Cea mai mare satisfacţie o avea, totuşi, jucînd în filmele lui Loteanu, care afirma într-un interviu: „Talentul Svetlanei îi va ului şi pe viitorii cinefili... Zîmbetul ei are mii de nuanţe, iar în ochii ei lumea se reflectă misterios, în toată plenitudinea. O iubesc pe acea Svetlana Toma care pentru prima oară a păşit pragul studioului cinematografic, dar şi pe aceasta care a cucerit ecranele lumii. Victoria ei e născută din capacitatea de a iubi şi de a dărui bunătate în acea măsură deosebită, dumnezeiască, pe care doar un actor poate să o aibă.”

Victor Andon