Întrebarea ce m-a făcut celebru

Cu mai bine de douăzeci de ani în urmă scrisesem un interviu cu Mihai Munteanu pentru revista la care lucram atunci şi la care am revenit acum – „Moldova”. Portretul lui color, cu un zîmbet cuceritor, apăruse pe ultima copertă, iar interviul meu – undeva în interior. Nu-l prea cunoşteam personal pînă la acea oră, în schimb, după întîlnirile legate de materialul cu pricina, ne-am întreţinut în cîteva rînduri, m-a invitat la spectacole şi eu chiar l-am ascultat cu atenţie, deşi pe atunci nu ştiu dacă înţelegeam prea multe în operă.

Mai apoi, ascultînd, am început să descopăr farmecul acestei arte. Deci, dacă vii la operă, începe să te pasioneze, lucru pe care l-am înţeles abia după invitaţiile lui Mihai.

După publicaţia din revistă, interviul a fost tipărit şi în cartea mea de publicistică „Dor de casă”, ce a văzut lumina zilei în 1989. Întîlnirea cu faimosul cîntăreţ mi-a adus şi mie o faimă – de nenumărate ori Mihai Munteanu mi-a citat numele în dialogurile televizate şi chiar în interviurile acordate jurnaliştilor străini cu o motivaţie destul de originală - chipurile, eu i-aş fi pus cea mai inspirată întrebare adresată lui vreodată: „Cum cînţi atunci cînd nu-ţi arde de cîntec?”

De ce să nu recunosc, îmi produce plăcere faptul că o notorietate ca Mihai îmi face publicitate. Începusem să cred şi eu că, uite, cît am fost eu de ingenios punîndu-i o asemenea întrebare care mă făcuse celebru.

Am mai scris şi cu alte ocazii despre cîntăreţ, iar în perioada cînd ministrul culturii Mihail Gh. Cibotaru mă luase consilier, Munteanu mă întîlni pe culoar zicînd în glumă:
– Oare cît o să dirijeze prozatorii cultura?
– Încă o să va amintiţi de noi, cînd vor veni artiştii la putere! i-am replicat eu atunci.

Şi am avut dreptate. După demisia lui Cibotaru a fost demis şi Mihai Munteanu din fruntea Operei. Numai că domnia sa n-a putut fi demis şi din Teatru, deoarece talentul rămîne talent pînă la urmă şi nimeni nu-l poate demite oricît s-ar strădui. Maestrul continuă să ne surprindă cu timbrul original al vocii sale şi cu harul artistic al chipurilor pe care le joacă pe scenele lumii.

Întîmplarea m-a făcut să răsfoiesc recent cartea cu interviul de odinioară. L-am citit din curiozitate şi mare mi-a fost surprinderea în legătură cu întrebarea originală, despre care vorbea Mihai. La sfîrşitul dialogului nostru eu zic: „Ce-ai fi vrut să te întreb şi eu nu te-am întrebat?”

Şi iată ce zice maestrul:
– Cum cînt, cînd nu mi-e a cînta?
Am zîmbit în sinea mea şi am scris rîndurile acestea, iar opinia despre cîntăreţul Mihai Munteanu, cu care am fericirea să trăiesc în aceeaşi vreme nu mi-o schimb pentru nimic, ci continuu să cred că a fost şi rămîne o mare personalitate şi un minunat tenor al timpului nostru.

Victor DUMBRĂVEANU