Tinda raiului din inima codrilor

Aflată în inima codrilor, mănăstirea Hîncu constituie de-a lungul secolelor un irezistibil punct de atracţie pentru creştinii ortodocşi din Moldova. Oameni cu cele mai diverse probleme şi întrebări – cu afecţiuni fizice sau neputinţe duhovniceşti – aleg să meargă anume la acest sfînt locaş pentru a obţine tămăduire şi pace sufletească. Pelerini de toate vîrstele, inclusiv cu rude şi copii bolnavi, – pe jos sau cu limuzina, în grupuri mari, cu autobuzul – zilnic descind în această tindă a raiului binecuvîntată de Dumnezeu.

Vin la Hîncu de parcă mănăstirea nu ar fi fost închisă timp de 43 de ani (1949–1992), de parcă niciodată nu au încetat între pereţii ei zilnicele rugăciuni – Sfînta Liturghie, Vecernia, Miezonoptica şi Psaltirea “neadormită”.

Sfîntul locaş îi întîmpină cu dangăt de clopot, precum 330 de ani în urmă, cînd, conform legendei, a bătut primul clopot pentru prima monahie Parascheva, fata marelui stolnic Mihalcea Hîncu.

Sfîntul locaş îi întîmpină cu dragostea din inima ascultătoarelor, rasofoarelor, monahiilor, schimniţelor, a maicii stareţe Parascheva şi a Preasfinţitului Petru, episcop de Hîncu.

Sfîntul locaş îi întîmpină cu o mare de flori şi verdeaţă, cu ansamblu-i arhitectural executat în stil clasicist cu elemente populare, completat nu de mult cu un nou bloc de chilii, cu o nouă clădire a stăreţiei şi încununat cu încă neterminata catedrală “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.

De ce anume la Hîncu creştinii vin neîncetat şi de neoprit după alinare şi întărire în credinţă? De atîta că încoace şi-au îndreptat paşii taţii, moşii şi strămoşii noştri? Sau de atîta că aici se află o părticică din moaştele Cuvioasei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, al cărei hram îl poartă sfîntul locaş, o părticică din moaştele Sfîntului Tămăduitor de Boale Pantelimon ş. a.? Sau de atîta că aici zi şi noapte nu conteneşte rugăciunea? Apropo, în noaptea de joi spre vineri, la mănăstire se săvîrşeşte Taina Sfîntului Maslu.

La Hîncu dragostea de aproapele nu este o noţiune abstractă. Aceasta se desprinde din atitudinea caldă faţă de pelerini, dar şi din faptul că s-a revenit la vechea tradiţie a grijii de copiii orfani. Dacă în 1884 mănăstirea adăpostea zece copii, la Casa Copilului “Preafericitul Iosif”, deschisă în 1995 la Chişinău, sînt educaţi în spirit creştin-ortodox 60 de copii de la trei pînă la 18 ani. Nu întîmplător anume aici, unde copiii găsesc ocrotire şi înţelegere, în toamna anului trecut s-a desfăşurat Conferinţa Teologică Internaţională “Avortul necunoscut”. Sute şi sute de creştini din împrejurimile mănăstirii şi din toată ţara au sosit la Hîncu pentru a se solidariza cu ideea interzicerii avorturilor, care, de fapt, sînt o omucidere legalizată.

Mănăstirea Hîncu dă tonul şi în ceea ce priveşte activitatea de ajutorare a celor nevoiaşi şi neputincioşi. Astfel, organizaţia obştească “Credinţă şi caritate” e cunoscută printr-o serie de acţiuni de binefacere, care îi ajută pe oameni să nu se mai simtă atît de singuri şi părăsiţi.

După redeschidere, mănăstirea-legendă Hîncu capătă contururi reale – îşi înfrumuseţează ansamblul arhitectural, completîndu-l cu noi edificii, şi pune temeliile unei veritabile vieţi duhovniceşti.

Leo BORDEIANU

Date istorice

Mănăstirea Hîncu a fost întemeiată acum 330 ani de marele stolnic Mihalcea Hîncu. Iniţial, schitul se numea Vlădica şi era locuit de călugăriţe. Fiind pustiit de năvălirile tătarilor, în a doua jumătate a secolului XVIII este refăcut de ieromonahul Varlaam şi devine mănăstire de călugări.

O dezvoltare deosebită mănăstirea cunoaşte pe timpul egumenului Dosoftei, bulgar de obîrşie (1832–1843). Anume atunci au fost înălţate bisericile de piatră “Sf. Parascheva” (de vară, 1835) şi “Adormirea Maicii Domnului” (de iarnă, 1841), chilii, stăreţia şi trapeza.

Renumită era biblioteca sfîntului locaş, care conţinea un şir de documente, inclusiv zapisul stolnicului Mihalcea Hîncu din 1638, precum şi mai multe cărţi bisericeşti şi de învăţătură.

În perioada interbelică, mănăstirea s-a aflat în plină prosperare, îndeosebi pe cînd era condusă de arhimandritul Dometian – avea vii, livezi, grădini, şase iazuri, două mori şi un metoc  la Chişinău, iar numărul slujitorilor a ajuns pînă la 85.

Regimul sovietic a închis mănăstirea în 1949. În anii 1985–1986, conducerea Universităţii de Medicină şi Farmacie, în a cărei subordine era complexul monastic prefăcut în staţiune de odihnă, a reparat bisericile şi a construit o cantină şi cinci vile.

După redeschidere, sfîntul locaş a devenit din nou mănăstire de maici, aici nevoindu-se 120 de călugăriţe şi surori. În fruntea obştii monahale se află egumena Parascheva (Cazacu), care, prin strădania sa, a reuşit s-o consolideze. Un rol decisiv în înflorirea sfîntului locaş îl are episcopul de Hîncu Petru (Musteaţă), duhovnic al mănăstirii din anul 1992. Fiind o personalitate multilateral dăruită – duhovnic, organizator, educator, – Preasfinţia Sa a contribuit substanţial la reparaţia bisericilor, construcţia blocului modern de chilii, a noii clădiri a stăreţiei şi a Catedralei “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, totodată dirijînd activitatea Casei Copilului “Preafericitul Iosif”.

(Mai multe lucruri despre mănăstirea Hîncu puteţi afla pe site-ul oficial al Episcopului de Hîncu Petru www.eph.md)