Pagina de start Noutăţi Harta site-ului Despre site
Timpul local în Moldova: 04.02.2012 06:37
RORUEN

www.moldova.md Moldova
Ghid turistic
Tururi şi excursii
Locuri pitoreşti
Climatul investiţional
Legislaţia
Oportunităţi
Noutăţi
Noutăţi | Noutăţi

Rezultatele obţinute în opt ani denotă că R. Moldova este o ţară cu perspectivă, a declarat Vladimir Voronin 

Succesele social-economice înregistrate în ultimii opt ani demonstrează că R. Moldova este o ţară cu perspectivă, care este recunoscută de facto de peste 160 de state ale lumii, a menţionat Preşedintele Vladimir Voronin, în şedinţa de ieri a Cabinetului de miniştri.

Şeful statului a remarcat că în ultimii opt ani, scopurile principale, ce rezidă în îmbunătăţirea calităţii vieţii, au fost atinse. Astfel, un indicator relevant în acest sens constituie sporirea duratei medii a vieţii în ţară de la 59,7 ani pînă la circa 70 de ani. De asemenea, s-a îmbunătăţit indicatorii demografici şi a fost redusă mortalitatea copiilor.

Vladimir Voronin a precizat că în perioada menţionată a fost făcută acea revoluţie în medicină - trecerea la practicarea medicinei prin asigurări obligatorii, care a soluţionat probleme de fiecare zi în acest sector. S-a revenit la medicina primară, care contribuie la prestarea unor servicii de calitate.

Măsuri importante au fost realizate şi în domeniul asistenţei sociale faţă de oamenii în etate. În prezent în republică activează circa 180 de centre pentru bătrîni şi persoane singuratice, unde acestea primesc zilnic asistenţă socială şi servicii medicale necesare, pe cînd la începutul anul 2001 în ţară activau doar patru astfel de centre.

Un alt sector, în cadrul cărora s-au întreprins măsuri importante constituie procesul educaţional, unde s-a pus accentul pe calitatea studiilor. În prezent, peste 70 la sută din universităţile de stat sînt finanţate din resurse bugetare.

În alt context, Vladimir Voronin a catalogat drept un succes realizarea Programului naţional de gazificare, în urma căruia au fost racordate la gaze mai bine de 90 la sută din localităţile republicii, faţă de 7 %, nivelul de gazificare în 2001. În acest mod, există şanse reale ca realizarea acestui program să fie implementată în termenele stabilite de acest document - 30 decembrie 2010.

De asemenea, şeful statului a subliniat importanţa realizării programului de aprovizionare cu apă potabilă, care este unul costisitor, dar important pentru menţinerea calităţii vieţii.

Şeful statului a mulţumit membrilor Cabinetului de miniştri pentru implicarea activă în realizarea programelor de dezvoltare social-economică a ţării pe toate dimensiunile, accentuînd că experienţa lor va fi utilizată şi în viitor la realizarea unor noi proiecte de edificare a unui stat democrat şi prosper.

În cadrul şedinţei de iri Cabinetul de miniştri condus de Zinaida Greceanîi şi-a prezentat demisia.

Ultima actualizare: 27.08.2009 sus
Pagina de start Noutăţi Harta site-ului Despre site
Despre Republica Moldova Puterea de Stat Societatea Economia şi businessul Relaţiile internaţionale Catalog de resurse
Administrarea tehnico-tehnologică: Centrul de telecomunicaţii speciale

Statistica vizitatorilor: 13021746