 |
Delegaţia condusă de Mihai Ghimpu a avut o întîlnire cu reprezentanţi ai comunităţii de moldoveni din Portugalia Delegaţia Republicii Moldova, condusă de Preşedintele Parlamentului, Mihai Ghimpu, Preşedinte interimar al Republicii Moldova, a avut ieri seară o întîlnire cu reprezentanţi ai comunităţii de moldoveni din Portugalia.
Mihai Ghimpu a remarcat existenţa unei comunităţi importante de moldoveni aflaţi la muncă în Portugalia şi preocuparea autorităţilor Republicii Moldova de a proteja interesele acestei comunităţi numeroase şi active. Ştim că este şi meritul dvs. că la guvernare se află acum AIE şi vă mulţumim încă o dată şi pe această cale şi vă promitem că ideile pentru care am luptat împreună nu vor fi trădate, la fel şi votul pe care l-aţi acordat dvs. Alianţei pentru Integrare Europeană, a mai precizat Preşedintele. Toţi cetăţenii Republicii Moldova care vor dori să revină acasă trebuie să găsească la întoarcere condiţii decente de trai. Aceasta este şi obiectivul Alianţei pentru Integrare Europeană, care urmează a fi realizat cu ajutorul cetăţenilor noştri, în condiţiile în care avem un sprijin fără precedent din partea UE, SUA, organismelor internaţionale, astfel încît conaţionalii noştri din Portugalia, Italia, Spania, Rusia etc. să găsească la întoarcere un stat de drept şi democratic, clădit pe un fundament solid, încît nimeni să nu-l poată demola, a menţionat Mihai Ghimpu. M-am pornit în Portugalia, dar văd că am ajuns tot acasă, a mai spus Preşedintele Mihai Ghimpu, referindu-se la numărul mare de moldoveni prezenţi în sală. Sînteţi mulţi moldoveni stabiliţi aici şi cunoaştem problemele cu care vă confruntaţi. Sînt aceleaşi ca şi cele ale conaţionalilor noştri din Spania, Italia, Rusia etc. V-am invita cu plăcere acasă, dar ştiind condiţiile care sînt în Republica Moldova, inclusiv ca şi consecinţă a moştenirii guvernării comuniste, precum şi a crizei economice mondiale, nu cred că veţi accepta să reveniţi acasă. La finalul întrevederii, reprezentanţii comunităţii moldovenilor din Portugalia au adresat o serie de întrebări cu referire la problemele care trebuie rezolvate în cel mai scurt timp: asigurarea diasporei cu literatură şi manualele necesare în limba română, necesitatea de recunoaştere reciprocă a actelor între Republica Moldova şi Republica Portugheză, posibilitatea de a prelungi valabilitatea actelor la Ambasada Republicii Moldova în Republica Portugheză, disponibilitatea artiştilor din Republica Moldova de a susţine concerte în Portugalia, în contextul apropiatului festival "Mărţişor". Totodată, Preşedintele le-a promis cetăţenilor moldoveni stabiliţi în Portugalia că va discuta cu Preşedintele Portugaliei despre posibilitatea deschiderii unei ambasade a Republicii Portugheze în Republica Moldova, fapt ce ar simplifica considerabil rezolvarea problemelor cu care se confruntă moldovenii. De asemenea, Mihai Ghimpu a anunţat că va solicita informaţii cu privire la cazurile semnalate de moldoveni despre perceperea unor taxe suplimentare în vamă. Conform datelor statistice ale Serviciului portughez pentru străini şi frontiere, în 2008, erau înregistraţi pe teritoriul Portugaliei peste 21 mii de cetăţeni ai Republicii Moldova, majoritatea avînd titlu de reşedinţă. Această cifră este în creştere comparativ cu perioada anterioară, cea mai mare parte a cetăţenilor moldoveni fiind stabiliţi în sudul ţării, urmată de capitala Portugaliei, Lisabona. Pe teritoriul Republicii Portugheze sînt înregistrate ONG-urile moldoveneşti: Asociaţia moldovenilor "Centrul cultural moldav", asociaţiile culturale "Mioriţa" şi "Eminescu", asociaţia "Capela", Liga femeilor din Moldova în Portugalia, asociaţiile "Kalina" şi ACUM. La întîlnirea cu reprezentanţii comunităţii de moldoveni din Portugalia au mai participat Serafim Urechean, prim-vicepreşedinte al Parlamentului, Ion Hadârcă, preşedintele fracţiunii parlamentare PL, Mihai Godea, preşedintele fracţiunii parlamentare PLDM, Igor Corman, preşedintele Comisiei parlamentare politică externă şi integrare europeană, Valeriu Ostafii, însărcinat cu afaceri ad-interim la Ambasada Republicii Moldova în Portugalia, Oleg Nica, consulul Republicii Moldova în Republica Portugheză, care au venit cu mesaje de încurajare şi susţinere pentru conaţionalii noştri din Republica Portugheză. Această întîlnire se înscrie în contextul vizitei Preşedintelui Mihai Ghimpu în Republica Portugheză în perioada 21-23 februarie, la invitaţia Preşedintelui Adunării Republicii Portugheze, Jaime Gama. Astăzi, Preşedintele Mihai Ghimpu va avea mai multe întrevederi cu înalţi oficiali portughezi, inclusiv cu Preşedintele Adunării Republicii Portugheze, precum şi cu Preşedintele Republicii Portugheze.
|
 |