Vlad Filat a avut o întrevedere cu rectorii instituţiilor de învăţămînt superior.
Chişinău, 6 aug. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Vlad Filat a avut astăzi o întrevedere cu rectorii instituţiilor de învăţămînt superior, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare şi relaţii cu presa a Guvernului.
La întrevedere au participat conducerea Ministerului Educaţiei, 17 rectori ai universităţilor de stat şi 4 rectori ai universităţilor private. Principalele teme de discuţie au vizat rezultatele preliminare ale procesului de admitere la instituţiile de învăţămînt superior şi pregătirea căminelor studenţeşti pentru un nou an de studii.
Astfel, ministrul Educaţiei, Maia Sandu a declarat că, pentru participare la concursul Admiterea 2012 - studii superioare ciclul I, licenţă, au fost depuse în total 20 880 de cereri, cu 2000 mai puţin decît în anul trecut. Ministrul a precizat că pentru etapa a II-a, admiterea la ciclul I, studii superioare de licenţă sînt propuse 526 locuri cu finanţare bugetară şi 4299 de locuri cu finanţare prin contract.
Potrivit Maiei Sandu, cele mai solicitate specialităţi rămîn a fi dreptul, economia, medicina. O tendinţă nouă, în acest sens, este sporirea cererilor de admitere la facultatea de jurnalism. A crescut şi cererea de admitere la masterat. "Acest fenomen poate fi explicat prin sporirea numărului de locuri finanţate din buget, pentru ciclul II de studii superioare, dar şi de faptul că tinerii au conştientizat importanţa studiilor superioare complete la angajare", a explicat Maia Sandu.
Prim-ministrul a menţionat că educaţia este una din priorităţile Guvernului Republicii Moldova şi a subliniat importanţa promovării unei politici echilibrate în acest domeniu, pentru a asigura dezvoltarea unui sistem educaţional de calitate în ţara noastră. Premierul a mai menţionat că de felul în care vor conlucra instituţiile de învăţămînt şi Ministerul Educaţiei depinde calitatea procesului educaţional în întregime, dar şi gradul de profesionalism al absolvenţilor acestor universităţi.
"Este evident că un rol aparte ii revine învăţămîntului preuniversitar, dar şi instituţiile de învăţămînt superior au un rol important în formarea specialiştilor care, ulterior activează în toate sferele economiei naţionale", a precizat Vlad Filat.
Premierul a menţionat importanţa promovării şi popularizării specialităţilor din domeniul tehnologiilor informaţionale şi informaticii - domenii strategice pentru viitorul Republicii Moldova.
Ion Bostan, rectorul Universităţii Tehnice din Moldova, a comunicat în cadrul evenimentului, că se atestă o creştere a interesului faţă de specialităţile inginereşti. În anul curent, la UTM a fost un concurs de 2,9 persoane pe loc, iar acest lucru se datorează măririi numărului de locuri la buget.
Printre problemele abordate în cadrul întrevederii a fost cea cu privire la pregătirea specialiştilor în baza acordurilor interstatale. Potrivit rectorului Universităţii Tehnice din Moldova, în Republica Moldova există cerere pe piaţa muncii pentru specialităţi pe care nu le asigură instituţiile de învăţămînt din ţară. "Spre exemplu, nu avem nici o instituţie care ar pregăti specialişti în domeniu mineritului, 60% din cei 3400 de angajaţi ai Căilor Ferate din Moldova au atins deja vîrsta de pensionare. Pentru a reînnoi aceste cadre e nevoie să trimitem oameni la studii peste hotare", a specificat Ion Bostan.
Pentru soluţionarea acestor probleme, a subliniat Prim-ministrul, Ministerul Educaţiei va lucra pe dimensiunea de cooperare în domeniul educaţional cu România, în cadrul Programului de colaborare între Guvernele celor două ţări, semnat la Chişinău, în cadrul vizitei Premierului român Victor Ponta.
Vlad Filat a insistat ca Ministerul Educaţiei să elaboreze o analiză care ar permite evaluarea necesităţilor pieţei muncii, şi, respectiv, a posibilităţii de plasare în cîmpul muncii a celor care au absolvit instituţiile de învăţămînt superior. "Există o mulţime de specialităţi de care piaţa de muncă duce o lipsă acută de ani de zile. Pe de altă parte sînt tineri care îşi aleg facultatea fără a fi documentaţi care sînt perspectivele pentru specialitatea pe care o aleg. O astfel de analiză ar fi de ajutor inclusiv absolvenţilor de licee", a menţionat Premierul.
De asemenea, Vlad Filat a dispus ca Ministerul Educaţiei să elaboreze un studiu vis-a-vis de plasarea în cîmpul muncii a persoanelor care au beneficiat de învăţămînt cu finanţare bugetară.
Alte subiecte discutate în cadrul şedinţei au vizat autonomia universitară, finanţarea diferenţiată a laboratoarelor studenţeşti, anularea planurilor anuale obligatorii de admitere, crearea fondului de asigurare a mobilităţii studenţilor şi profesorilor, dar şi revenirea la sistemul de admitere la instituţiile de învăţămînt superior în baza unor examene, nu doar a mediei de Bacalaureat.
Cît priveşte pregătirea căminelor studenţeşti pentru un nou an de învăţămînt, cadrul bugetar pe termen mediu 2013 - 2015, prevede majorarea cheltuielilor de bază cu 12,6 milioane de lei pentru modernizarea acestora.
Prim-ministrul a sugerat rectorilor să se axeze pe parteneriatele public-private în soluţionarea problemelor ce ţin de amenajarea căminelor şi laboratoarelor studenţeşti. Vlad Filat a menţionat că este mulţumit de modul în care decurge colaborarea dintre Guvern şi instituţiile de învăţămînt superior.
De menţionat că întrevederile Prim-ministrului cu rectorii instituţiilor de învăţămînt superior sînt organizate periodic. Anterior, o astfel de întrevedere a avut loc la data de 4 mai 2012.