Boris Găină: „Pentru mine viţa-de-vie rămîne pîinea cea de toate zilele”

Nu trebuie să mergem la Paris, sau la Viena pentru a întîlni un savant de factură europeană. El locuieşte aici, la Chişinău, şi este o somitate în domeniul oenologiei, recunoscut fiind atît în plan naţional, cît şi internaţional, şi se numeşte academicianul Boris Găină. Domnia sa este persoana care simte viţa-de-vie ca pe o fiinţă vie. Nu şi-a trădat niciodată vocaţia, iar recunoaşterea în plan profesional reprezintă, de fapt, viaţa sa materializată în succese.

– Ce înseamnă pentru academicianul Boris Găină viţa-de-vie?
– Buneii şi părinţii mei cultivau via şi făceau vin bun. Îmi amintesc că primăvara veneau evreii de la Soroca, Floreşti, Căpreşti şi ne cumpărau vinul. Atunci în casa noastră apăreau banii, iar odată cu ei şi materialele de construcţie pentru o casă mai spaţioasă, şi utilajul necesar pentru un sistem de irigare mai performant... Îmi amintesc, de asemenea, că în aceste zile fericite  părinţii ne-au cumpărat, mie şi fratelui meu, Vladimir, ciuboţele din imitaţie de piele, paltonaşe în loc de pufoaice, căciuli frumoase în loc de cele obişnuite, de cîrlănaş, cămăşi din finet şi cărţi.

De fapt, pîinea cea de toate zilele neamul meu şi-a cîştigat-o cultivînd via, iar pentru mine viţa-de-vie rămîne pîinea cea de toate zilele. Să vă mai spun ceva – bunelul meu, Alexandru Găină a fost pe vremuri brigadier la vie şi şeful punctului vinicol din Chiţcani, raionul Teleneşti. Tatăl meu ţinea cu tot dinadinsul să devin medic, însă eu hotărîsem deja – voi fi viticultor-vinificator.

– Pentru moldoveni ce semnificaţie are via şi, implicit, vinul?
– De-a lungul secolelor moldovenii au cultivat viţa-de-vie, iar cele mai mari plantaţii erau concentrate la mănăstiri. Călugării care cunoşteau tainele vinificaţiei le-au transmis, la rîndul lor, enoriaşilor. De fapt, anume la mănăstiri multă vreme s-au aflat focarele de ştiinţă şi tehnologie a vinului. Latura spirituală a viei şi vinului este evidentă la noi. La naştere, la cele mai importante evenimente din viaţă şi, desigur, la moarte se închină un pahar cu vin.

– În 2000 apare monografia „Via, vinul şi civilizaţia”, al cărei autor sînteţi...
–Am scris-o la îndemnul regretatului academician Sergiu Rădăuţanu, care mi-a fost deschizător de drumuri, mentor şi un model de urmat. Lucrarea mea este axată pe tradiţie, dar şi pe modernitate, la noi şi la alte popoare. Desigur, lucrurile evoluează, iar menirea noastră, a savanţilor, este de a le actualiza. Nu exclud posibilitatea apariţiei unei noi ediţii completate a „Viei, vinului şi civilizaţiei”.

– Cînd ieşiţi din Academie, unde vă găsiţi refugiul?
– Nu fug prea departe de viţa-de-vie. Mă retrag la Universitatea Tehnică, unde predau oenologia şi biotehnologia alimentară la filiera francofonă. Din 1979, conduc un laborator de cercetări ştiinţifice în domeniul oenologiei. Apoi munca la monografiile şi lucrările ştiinţifice îmi completează agenda. Altfel spus, tot timpul meu este dedicat viei.

      Pentru „MOLDOVA” – Marcela GAFTON