Compatriotul cu steaua lui

Numeroşi îndrăgostiţi din întreaga lume, începînd de la renumita şi tragica  pereche Romeo şi Julieta, şi-au ales pe cer stelele lor ce le-au vegheat primele săruturi, şi doar puţini dintre ei au rămas cu nume acolo, sus... în stele. Printre compatrioţii noştri îşi au numele incrustate în asteroizi Mihai Eminescu, George Enescu, Constantin Brâncuşi, Nicolae Donici, Spiru Haret... 12 de toţi. Dar numai unul mai e în viaţă, academicianul şi profesorul Eugeniu Grebenicov, omul născut la Slobozia Mare, pe malul Prutului, şi ajuns savant de talie universală la Moscova.

S-a născut la sudul Basarabiei în familia preotului Alexandru Grebenicov. Mamă-sa Dana, originară din Galaţi, a fost învăţătoare la clasele primare. Pe linie paternă, bunicul şi străbunicul au fost preoţi, ultimul a ctitorit la Cahul o biserică, în a cărei curte a şi fost înmormîntat. Majoritatea bărbaţilor din această viţă erau chemaţi la Domnul de tineri. N-a fost o excepţie nici Alexandru, care l-a lăsat pe Eugeniu orfan de la vîrsta de opt ani.

Deja locuind la Cahul, alături de o mamă grijulie şi iubitoare, Eugeniu a învăţat la şcoala medie nr. 2 din localitate. Adora ştiinţele exacte, dar îi plăcea să citească literatură artistică, să asculte poveşti, să înveţe cîntece populare, să cutreiere împreună cu prietenii întinderile natale, mai ales că era o fire deschisă, sinceră, deosebit de comunicabilă. Poate că de nenumărate ori în adolescenţă a urmărit stelele reflectate fermecător în oglinda lacului Beleu, fără să bănuiască măcar că una dintre ele îi va purta mai tîrziu numele.

Învingător la unele olimpiade de specialitate, după absolvirea şcolii, Eugeniu Grebenicov susţine examenele de admitere la facultatea de matematică a Universităţii de Stat din Moldova. Intrase în auditoriu la examenul de matematică-scris. Pe tablă erau înşiruite enunţurile  a cinci probleme. Înainte de a i se da filele de hîrtie, Eugeniu reuşi să le rezolve din ochi pe două, iar pentru celelalte a mai avut nevoie încă de un sfert de oră, după care a prezentat lucrarea. Comisia a rămas uluită. Unul dintre membri l-a întrebat dacă nu doreşte să susţină şi proba orală. A căzut de acord, iar în următoarele două zile a susţinut în regim de urgenţă şi celelalte cinci examene, iar un reprezentant de la Moscova l-a înscris la Facultatea de Matematică şi Mecanică a Universităţii “M. V. Lomonosov”.

Astfel că din toamna anului 1949, un băieţandru de şaptesprezece ani a plecat la Moscova ca să cucerească piscurile ştiinţei şi să-l cunoască lumea. Studiile le-a făcut cu excelenţă, apoi a urmat aspirantura şi aprofundarea temei sale de o viaţă – mecanica celestă. Tezele de doctor şi cea de habilitat şi-au urmat cursul de parcă s-ar fi scris singure. Dacă pînă la el metodele de calculare a orbitei unei nave cosmice necesitau ani de zile, dumnealui le-a revoluţionat, propunînd o soluţie ce necesită doar o oră-două.

Lucrarea sa a fost distinsă în 1971 cu Premiul d Stat al U.R.S.S., iar Uniunea Internaţională a Astronomilor, apreciindu-i meritele, a dat numele Eugeniu Grebenicov unei mici planete. Aceasta fusese observată în 1910, dar a fost descoperită abia în 1969.

În anii ’60–’70, împreună cu discipolii săi, urgentează construcţia maşinilor de calcul. Cîteva zeci de tineri savanţi  se consacră ştiinţelor mecanicii astronomice îndrumaţi de compatriotul nostru. Şi, deşi numele i s-a înălţat pînă la stele, deşi ţine lecţii în multe universităţi din străinătate şi e Doctor Honoris Cauza al multor instituţii europene, dl Eugeniu Grebenicov rămîne un om al pămîntului, un fecior demn al baştinii sale, de care nu uită niciodată şi, cînd are ocazia, revine acasă, adunîndu-i în jurul său pe toţi cei dragi şi apropiaţi.

Ca un adevărat poet vorbeşte dumnealui despre baştină: “A vedea lumina zilei la marginea apelor noastre încîntătoare, urmate de cîmpii şi povîrnişuri, atît de dragi nouă, oricît de bătrîni am fi, dorim cu acelaşi nesaţ să vedem mereu locul unde ne-am născut şi copilărit, simţindu-ne strîns legaţi de Slobozia noastră natală. Mă mîndresc că m-am născut aici, în satul cel mai frumos şi mai scump din lume”.

Mai bine n-ar fi putut s-o spună decît stelele, dacă ar putea vorbi. Ci ele ştiu doar limba luminii ce ne-o dăruiesc la nesfîrşit şi cu care ne încîntă existenţa pe pămînt. La rîndul lor, pămîntenii marelui savant, în frunte cu scriitorul şi omul de suflet Dumitru Pasat, au însumat într-o carte frumos editată şi îngrijită amintirile şi mărturiile celor care îl cunosc.

Victor DUMBRĂVEANU