21 10/2016

Peste 100 de mii de vizitatori au participat la sărbătoarea Ziua Națională a Vinului

Peste 100 de mii de vizitatori au participat la Ziua Națională a Vinului, care a avut loc pe 1 și 2 octombrie, în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) din capitală. Anunțul a fost făcut astăzi de Gheorghe Arpentin, directorul Oficiului Național al Viei și Vinului (ONVV), în cadrul unei conferințe de presă.

„Ziua Națională a Vinului din anul acesta a fost sărbătorită mai deosebit, deoarece s-a desfășurat concomitent atît la Chișinău, cît și la marii producători vitivinicoli din țară. Datele preliminare arată că la sărbătoare au fost prezenți peste 100 de mii de vizitatori dintre care 12 mii au vizitat cele opt vinării, ce au pregătit programe speciale pentru turiști. De asemenea, peste 450 de persoane au participat la școala vinului. În cele două zile de sărbătoare au fost consumate aproximativ 115 mii de sticle de vin și au fost lansate 22 de produse vitivinicole noi pe piață”, a spus sursa citată.

În context, directorul Agenției Naționale a Turismului, Stanislav Rusu, a menționat că „la sărbătoare au venit turiști din mai multe state, astfel că hotelurile au fost solicitate la maximum. Din păcate, pînă în prezent companiile turistice din țară nu au reușit să proceseze datele, pentru a prezenta o cifră exactă a oaspeților străini”, a afirmat Rusu.

Reprezentanții Primăriei Chișinău au anunțat că, după finalizarea sărbătorii, angajații de la regia municipală Autosalubritate au evacuat peste 120 tone de deșeuri din PMAN. 

Cea de-a XV-a ediţie a Zilei Naționale a Vinului s-a desfășurat sub brandul unic de ţară „Vinul Moldovei. O legendă vie”. În acest an, sărbătoarea a fost organizată de ONVV, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, cu suportul partenerului strategic al evenimentului, Proiectul de Competitivitate al USAID Moldova.

Conform datelor preliminare ale ONVV, bugetul sărbătorii a fost estimat la 2,3 mln lei.