25 08/2016

R. Moldova va beneficia de un proiect regional în sumă de 4,6 mln de euro, finanțat de Comisia Europeană

Comisia Europeană, prin intermediul Secretariatului Comunității Energetice (SCE), va iniția un proiect regional de asistență tehnică de patru ani, cu un buget de 4,6 milioane de euro, destinat Republicii Moldova, Ucrainei și Georgiei.

O declaraţie în acest sens a făcut directorul SCE, Janez Kopač, la întrevederea de astăzi cu viceprim-ministrul Octavian Calmîc, ministru al Economiei.

Serviciul de presă al ME a precizat că oficialul european a informat că în cazul țării noastre, obiectivul principal este de a ajuta autoritățile naționale în elaborarea cadrului secundar pentru implementarea legilor aprobate în sectorul energetic ce transpun acqui-ul comunitar, angajament asumat de R. Moldova în cadrul Tratatului Comunității Energetice.

De asemenea, directorul SCE a apreciat eforturile Guvernului moldovean din ultima perioadă la capitolul elaborării și adoptării unui set de legi și acte normative sectoriale, care corespund legislaţiei europene. În context, Janez Kopač a accentuat că instituția pe care o conduce este gata și în continuare să acorde tot suportul necesar Republicii Moldova pentru modernizarea și eficientizarea sectorului energetic național.

La rîndul său, viceprim-ministrul Octavian Calmîc a menționat că realizarea proiectelor din domeniul energetic constituie una dintre prioritățile strategice ale Guvernului, la moment fiind în proces de elaborare sau implementare mai multe programe naționale, inclusiv cele ce țin de interconexiunile prin România cu sistemul energetic comunitar, cît și cele de modernizare a sistemului de asigurare cu energie termică.